Prima pagină Prefaţă Cuvânt înainte Regulament

Regulament

Citeşte înainte

Mesaj necitit 08 Iul 2011, 08:24
Bog54 Avatar utilizator
Membru Platina
Membru Platina

Mesaje: 2884
Localitate: Bucureşti
Tipul: i30
Capacitatea cilindrică: 1,6/122 CP
Combustibil: Benzina
Anul fabricaţiei: 2008
Status: Omul de serviciu

Regulament

În momentul înregistrării se consideră că aţi citit acest regulament şi sunteţi 100% de acord cu cele scrise aici. Dacă sunteţi deja înregistrat în momentul afişării regulamentului, acţiunea de a posta în continuare înseamnă o acceptare tacită a conţinutului său, indiferent dacă l-aţi citit sau nu.

Responsabilitatea juridică pentru mesajele postate vă aparţine în totalitate. După postare mesajele vor deveni proprietatea forumhyundai.ro si nu mai pot fi şterse decât în condiţii speciale.

1. Scurtă descriere
Acest forum a luat naştere din pasiune, se bazează pe munca benevolă a unor entuziaşti şi este deschis tuturor, în principal posesorilor de automobile Hyundai.

2. Mesaje
2.1. Goana după posturi nu este apreciată. Apreciem calitatea în detrimentul cantităţii.

2.2. Nu daţi răspunsuri doar pentru a scrie ceva! Dacă nu ştiţi sau nu aveţi ce spune, lăsaţi pe alţii să răspundă. Dacă vă abateţi de la firul discuţiei, mesajul dumneavoastră poate fi editat sau chiar şters de către un moderator sau administrator fără explicaţii suplimentare.

2.3. Sunt interzise: atacul la persoana, jignirea sub orice formă a membrilor forumului, folosirea de cuvinte obscene, ameninţătoare, abuzive sau indecente, comportament nepotrivit sau ofensator. Un comportament civilizat impune combaterea ideilor exprimate anterior şi nu a persoanelor care le-au postat.
Aceasta regulă se referă atât la forum cât şi la sistemul intern de mesagerie.
De asemenea, răspunsurile agresive la mesajele jignitoare, sunt sancţionabile. Dacă sunteţi provocaţi/jigniţi de un user, folosiţi funcţia Raport. NU vă asumaţi rolul de justiţiar pentru că veţi fi sancţionat.
Orice post cu conţinut politic, etnic sau rasist extrem, pornografic, ilegal, care face referire la consumul de droguri sau neagreabil în orice fel este complet interzis. În cazuri extreme se poate ajunge la ban definitiv.

2.4. Înainte de deschiderea unui subiect nou, asiguraţi-vă că nu există deja un topic cu tema dorită în alte secţiuni ale forumului folosind funcţia 'Căutare'.
Este posibil ca problema dvs. să fi fost deja discutată şi poate chiar soluţionată.
Dacă nu s-a mai discutat, puteţi începe o nouă discuţie încadrând mesajul la secţiunea corespunzătoare. Subiectele deschise în secţiuni nepotrivite vor fi mutate de către administratori sau moderatori acolo unde le este locul (sau chiar sterse) fără explicaţii suplimentare.
Folosiţi titluri clare şi uşor de înţeles pentru noile discuţii (de exemplu: "Problemă cu motoraşul de la ştergătoarele de parbriz" şi nu "PROBLEMĂ MARE! HELP!").

2.5. Se interzice şi se sancţionează introducerea mesajelor care conţin:
- mesaje scrise cu majuscule
- mesajele scurte, fără informaţie utilă (evitati mesajele gen “Mulţumesc” sau “Cu plăcere!”, este forum, nu chat!)

2.6. Avataruri - Folosiţi o imagine a autoturismului propriu
Nu se acceptă avataruri animate. Orice avatar, altul decât cel reprezentând autoturismul propriu va fi sters de către moderatori fără explicaţii.

2.7. Este interzisă aducerea în atenţie a subiectelor vechi prin postarea de mesaje tip "up!" (bumping). Mesajul va fi sters iar autorul sancţionat cu warn.

2.8. Nu este permisă postarea unui mesaj în mai multe secţiuni cu scopul de a atrage o atenţie sporită.


3. Administratori, moderatori

3.1 Administratorii sunt persoanele care deţin acest forum şi se ocupă atât cu partea sa tehnică, cât şi cu partea administrativă. Administratorii au dreptul de a gestiona orice mesaj de pe acest forum şi nu răspund în faţa nimănui pentru acţiunile lor.

3.2 Moderatorii sunt persoane care au dreptul de a gestiona mesajele celorlalţi utilizatori ai forumului şi a interveni în discuţii prin modificarea sau ştergerea mesajelor, urmând în acelaşi timp prezentul ghid. Funcţia de moderator implică responsabilitatea peste o secţiune a forumului sau pe întregul forum, fără a fi necesare explicaţii pentru acţiunile efectuate. Un moderator nu poate fi adăugat sau destituit decât în urma deciziei unui administrator, fără a fi necesare explicaţii suplimentare.

3.3 Orice dispută sau abatere de la regulament a unui moderator va fi semnalată prin mesaj privat unui administrator.

4. Conturi
4.1 Pentru înregistrare este necesară completarea cu date corecte a tuturor câmpurilor cerute, cât şi o adresă de e-mail funcţională. Adresa furnizată va fi folosită doar pentru procedura de înregistrare în ForumulHyundai şi pentru anunţurile administrative.

4.2 Nu suntem site de publicitate gratuita. Conturile create in acest scop pot fi sterse fara nici o notificare.

4.3 Puteţi renunţa la contul dumneavoastră doar trimiţând un e-mail sau mesaj privat unui administrator în care cereţi acest lucru, iar contul va fi închis (mesajele scrise de dvs. nu vor fi însă şterse).

5. Bursa
5.1 Topicurile deschise, precum si postarile ulterioare, necesita aprobarea unui moderator si vor avea un titlu cât mai concis ce va conține obligatoriu ca prim cuvânt "[VÂND]", "[CUMPĂR]" sau "[SCHIMB]" în funcție de situatie. Topicul trebuie să conțină în primul mesaj informații despre produs (starea lui, defecte) si PREȚUL DE PORNIRE, acesta fiind obligatoriu. În cazul în care topicul nu conține PREȚUL DE PORNIRE în primul mesaj sau unul din cuvintele "[VÂND]", "[CUMPĂR]", "[SCHIMB]", acesta va fi șters și inițiatorul topicului va fi avertizat prin sistemul de warn al forumului. În cazul în care se acumulează trei abateri pe această temă, în decurs de maxim 2 luni de la prima abatere, utilizatorul respectiv va fi banat 3 zile. Prețul de pornire poate fi adăugat ulterior de autor prin editarea primului mesaj din topic. Nu se admite prezența pretului de pornire în alt mesaj decât primul din topic, în caz contrar topicul va fi șters și autorul avertizat.

5.2 Nu se permit topicuri la secțiunea bursă în care mesajele sunt scrise cu alt font decât cel standard, cu altă mărime decât cea standard și cu altă culoare decât cea neagră. Dacă inițiatorul topicului încalcă această regulă în primul mesaj, topicul va fi șters fără avertizare. Orice încalcare a acestui punct în mesaje ulterioare primului mesaj se soldează cu ștergerea mesajului în cauză. Se permite scrierea de cuvinte cu text standard, mărime standard și culoare neagră, îngroșat (bold) sau italic însă nu se permite scrierea întregului mesaj în acest mod.

5.3 Mesajele de tip „UP”, „NU CUMPĂRĂ NIMENI?”, „SUS”, ”ANUNȚ VALABIL” sunt interzise și vor fi șterse fără nici o notificare.

5.4 Nu se admit posturi offtopic de genul „SCUMP”, „AM EU MAI IEFTIN”. Acestea vor fi șterse fără avertisment.

5.5 Dacă vânzătorul sau cumpărătorul anunță finalizarea tranzacției, topicul respectiv va fi închis.

5.6 Nu se acceptă link-ul spre site, se consideră reclamă. Acest lucru se poate face luând legatura cu un administrator al forumului.

6. Sancţiuni
6.1 Încălcarea punctului 2.3 (limbaj) se pedepseşte cu avertisment. Când suma avertismentelor atinge 100%, contul va fi suspendat pe o perioadă de timp la alegerea administratorilor sau a moderatorului care a acordat ultimul avertisment. În cazuri excepţionale, se poate închide definitiv contul unui utilizator şi interzice accesul pe bază de adresă IP ('ban').

6.2 Este interzisă crearea şi folosirea de "clone" (mai multe conturi ale aceluiaşi utilizator). Înregistrarea şi folosirea de conturi multiple poate duce la o suspendare a tuturor conturilor.
Crearea unui cont pentru ocolirea unui sancţiuni, aduce cu sine banarea contului.

7. Alte menţiuni

7.1 Situaţiile care nu au fost prevăzute de acest ghid vor fi soluţionate de către administratorii forumului, prin metode având ca scop final buna funcţionare a site-ului şi prevenirea oricărei acţiuni răuvoitoare sau care ar putea prejudicia în orice fel utilizatorii Forumului Hyundai.

7.2 Informaţiile forumului sunt publice, iar răspunderea pentru conţinutul mesajelor aparţine în întregime autorilor lor. Conform "Legii nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe", este interzisă folosirea informaţiilor existente într-unul sau mai multe mesaje fără acordul scris al autorului sau autorilor. Este permisă citarea unor porţiuni dintr-un mesaj numai dacă se precizează sursa în formatul: "Sursă: ForumHyundai România - http://www.forumhyundai.ro".

7.3 Administratorii forumului îşi rezervă dreptul de a modifica acest regulament fără notificare prealabilă. Schimbările survenite vor fi anunţate în secţiunea publică "Despre Forum".

Revizuit la data de 09 Noiembrie 2011

Înapoi la Cuvânt înainte