Apropo de pagini web interesante, iata un articol din Saptamana Financiara:
Declaraţia cea mai semnificativă pusă la dispoziţia opiniei publice zilele acestea mi se pare, de departe, cea a negociatorului-şef al FMI pentru România, Jeffrey Franks. „Financiarul” scrie că acesta a afirmat, anul trecut, prin vară, că reducerea drastică a cheltuielilor publice înseamnă explozia şomajului. Şeful misiunii Fondului Monetar mai spunea că un asemenea tip de măsură - de care vrea să ia guvernul român - este o gravă eroare. Franks dădea exemplul Statelor Unite care, în anii ’30, au redus cheltuielile cu 12%, ceea ce a dus rata şomajului la 24%.
Cu alte cuvinte, aşa-zisa variantă de ieşire din criză prezentată de guvernul Emil Boc, prin vocea stăpânului inelului bugetar - Traian Băsescu -, drept soluţie agreată de FMI, este exact ceea ce anul trecut, în august, şeful misiunii FMI spunea că ar fi o greşeală.
Deci, cine minte, cine spune adevărul şi, mai ales, cine mai este capabil acum să înţeleagă ce este în capul puterii actuale - în caz că sălăşluieşte totuşi ceva acolo -, dar şi ce strategie are FMI cu noi, după ce a avut eşecuri în multe zone ale lumii?
După cum apreciază mai mulţi analişti economici, care au avut acces la informaţii din culisele negocierilor cu Fondul, partea română ar fi ajuns la neînţelegeri grave cu delegaţia FMI atunci când a venit vorba despre deficit. Ai noştri, portocaliu-violeţii, spuneau că avem un deficit de 6,9% din PIB, iar ei, cei reci, duri, dar cu bani la dobânzi mai mici decât pe piaţa liberă, privată, calculaseră un deficit de minimum 9,9%.
La mijloc, susţin analiştii, se află, de fapt, o neînţelegere economică, uşor de explicat, dar greu de reparat: guvernul Boc nu a luat în calcul deficitul dobânzilor la creditele luate de stat de la băncile comerciale, pentru că le amânase/programase - spuneţi cum vreţi - să fie plătite anul viitor. În plus, la scadenţele de anul acesta, în loc să plătească împrumuturile şi dobânzile lor, statul a emis din nou titluri care le acopereau valorile.
Simplu, dar complicat. Uşor de amânat la plată, greu de explicat de ce îţi amanetezi viitorul, într-o situaţie şi-aşa cumplit de tulbure. De aici a reieşit vria puterii actuale de a garanta Fondului că va face totul, ca pe vremea lui Nea Nicu, ba poate chiar şi mai mult, pentru reducerea deficitului bugetar şi pentru înlăturarea cosmetizării de-a dreptul puerile a bugetului, de parcă FMI nu se prindea de şmecheria noastră contabilă.
Ce a urmat ştiţi cu toţii şi nu are rost să reiau, trec în revistă doar anunţurile apocaliptice făcute de un Traian Băsescu hotărât să ia taurul bugetar de coarne, dar nu prin lupta împotriva e-vaziunii fiscale, nu prin reducerea cheltuielilor extravagante din administraţie, nu printr-o mai bună colectare a actualelor taxe, ci prin atacul pe care mulţi îl consideră fatal împotriva pensionarilor, bugetarilor, şomerilor, mamelor care îngrijesc bebeluşii, celor din IT, celor care au conturi în bănci şi a doua sau a treia casă - jupuială pe faţă, fără milă, pentru fiecare român în parte.
Marota că, vezi Doamne, tăiem de la amărâţi, ca să nu creştem taxele şi impozitele ce ar afecta mediul de afaceri, dar şi pe sus-numiţii amărâţi, a fost de mult demontată. Prin scăderea puterii de cumpărare, niciun afacerist nu va avea cum să fie fericit, pentru că va rămâne cu marfa ori serviciile nevândute.
Cei din sectorul privat sărăciseră de acum un an şi jumătate, bugetarii ajung sub pragul de supravieţuire cât de curând, deci pe seama cui va mai creşte economia? Despre varianta consumului nici nu poate fi vorba. De la cea a investiţiilor în infrastructură am fost asiguraţi că trebuie să ne luăm gândul. Ar mai fi datoriile pe care le are statul de dat privaţilor, ar mai fi tăierile din bugetele companiilor cu capital majoritar de stat, ar mai fi renunţarea la subvenţionarea băieţilor deştepţi din energie, petrol, siderurgie etc. şi ar mai fi să plece acest guvern, care s-a dovedit a fi incapabil să conducă ţara.
În loc de gargara lui Traian Băsescu de la televizor, cum că prin căderea guvernului Boc s-ar produce o criză politică de care nu avem nevoie, mai degrabă îl cred pe Lucian Croitoru, fostul nostru reprezentant la FMI, actual consilier al guvernatorului BNR, care a spus răspicat că, în 2009, Guvernul nu a făcut NIMIC, pentru că, dacă ar fi redus cât de cât cheltuielile, gradual, nu s-ar mai fi ajuns la situaţia dramatică de acum.
Şi că nu doar 250.000 de bugetari sunt în plus şi trebuie concediaţi, ci 500.000. E clar, după ei, potopul! Care ei? Cei care ne promiteau că vom trăi bine şi care ne garantau că România nu va fi afectată de criză! şi, când a fost totuşi vizibil afectată, s-au grăbit, înainte de vot, să anunţe ieşirea din recesiune. Asta cum s-ar numi? Că domnul Băsescu zice că nu are vocaţia laşului... atunci să-şi asume eşecul şi să ne lase în pace. În 6 ani de mandat a avut o singură şi puternică preocupare: cum să iasă el basma curată din orice încurcătură. Tare mi-e că, de-atâta ciuruit, basmaua lui s-a făcut praf şi pulbere. Acum după ce-o să se mai ascundă? Că se poartă fusta dreaptă, cloşul lăţeşte... deh!, o încheiere pentru cunoscători...