Buna dimineata,
M-am gandit ca poate ar fi frumos sa avem un coltisor pentru povesti de munte. Asadar voi incepe eu ... desi sunt constienta ca exista persoane care ar putea sa incante cu multe povesti despre ce inseamna sa mergi pe munte.. .
Ultima aventura a mea - 31. 03.2012 - Muntii Capatanii
Undeva, saptamana trecuta primesc o intrebare: "Ai vrea sa mergi la munte?". Bineinteles raspund "DAAA!!!", fara sa ma gandesc la prea multe. Intreb pe unde mergem, mi se raspunde relativ vag ca prin zona Cozia, cu plecare din Brezoi. Ma uit si eu putin pe harti, insa nu citesc vreo descriere de traseu care sa ma panicheze... deci, ma hotarasc, merg si eu cu grupul de mici aventurieri.
Sambata, la ora 9.45, incepem traseul. Toti echipati de traseu, ne aruncam un ochi la munte, nu parea fantastic, nu era zapada prea multa... zicem "Hai!!" si am pornit...
Putin dupa ce am pornit intreb asa, intr-o doara, cum a gasit traseul, cat dureaza, cam ce vedem.. d-astea de care nu ma gandisem sa intreb pentru ca cei care m-au invitat nu pareau cine stie ce experti sau mari aventurieri (deci in capul meu era traseu usor de vara - rau am facut ca am gandit asta)... Si primesc raspunsul : "Pai, citesc o carte de unde ma inspir - Muntii nostri-.. si se povesteste de acest traseu.. iarna e impracticabil, vara nu e bine sa mergi ca sunt vipere, deci acum e vremea... Oricum traseu e de vreo 10 ore".
Afland aceasta ... inghit in sec si intreb "Caaaat ?????? 10 ore????". Era cam la limita si inaintarea era oarecum lenta, traseul e marcat destul de prost. De vreo doua ori am apucat-o pe drum gresit. Oricum cam toata experienta a fost o fuga dupa marcajul cu bulina rosie .Dar ne hotaram sa continuam.
Am mers bine, fara prea multe peripetii, am avut cateva puncte de belvedere, insa traseu e prin padure, fara poteca vizibila .. iar frunzele ingreunau destul de mult urcatul si coboratul. Pe la ora 1.30 ne hotaram sa facem un popas de masa undeva sus, la soare caci chiar se facuse putin cald, soarele era pe cer.. iar de acolo puteam vedea muntii Cozia, vedeam 2 varfuri mici, Turnurile din cate am inteles, se putea vedea Oltul, satul Brezoi, muntii Latoritei... privelistea era fumoasa.
Am mancat, ne-am odihnit si am continuat drumul oarecum stresati de timp. Si asta deoarece era ora 2 si din cate ziceau in carte, nu eram nici la jumatatea drumul... asadar "Panicaaa!!!". Am lasat soarele in spate si am intrat iar in padure, urcand si coborand cate 10-50m altitudine, alergand dupa marcaj, incercand sa nu alunecam pe frunzele multe si umede (Slava Domnului ca nu era cald.. ca daca mai erau si vipere cred ca eram si mai stresata). Dupa vreo 1 ora de mers, asa prin padure, am ajuns undeva langa o sa, unde zapada inca detinea teritoriul... asadar, hai prin zapada. Aveam parazapezi, eram teoretic pregatita pentru zapada, insa nu pentru prea multa si mai ales ca era si d-aia umeda, care se topeste uosr.... deci in vreo 2 ore aveam niste mici iazuri in bocanci, iar noi tot urcam si coboram prin zapada acum, tot prin padure.
Am avut momente in care marcajul era greu de gasit si toti eram stresati ca nu-l gasim si nu stim unde sa merge, momente in care ne intorceam la carte si cautam ceva informatii referitoare la unde suntem. De exemplu "Drumul ajunge la marginea unei limbi de stanca care nu poate fi traversata, asadar, drumul coboara pana la baza limbii, pe unde se traverseaza. Odata traversata limba de munte, drumul coteste usor la stanga si dupa cateva clipe, coteste brusc 90 de grade la dreapta si urca....". Deci cam asa sunau instructiunile noastre cand marcajul disparea. Zona asta din povestea de mai sus, a fost una din cele mai periculoase, deoarece era coborare pe zapada pe langa stanci, si panta destul de abrupta - noroc cu copacii din zona.
Ei bine, multe momente de panica, de intrebari "Cum ajungem acolo? Cum inaintam, caci nu se vede cararea? Peste copacul asta trebuie sa sarim????". Iar zapada faacea lucrurile sa fie si mai dificile, caci se surpa pe panta si daca nu te tineai de copaci, nu aveai nici o sansa sa nu aluneci. Deci..."Iubesc Naturaaaaa!!" . Mai ales dupa numarul mare de copaci pe care i-am luat in brate, bradutii pe care i-am stresat ca sa pot sa inaintez fara sa cad in prapastie.
Si, cum timpul s-a scurs foarte repede, in comparatie cu inaintarea noastra prin zapada pana la genunchi (din 3 pasi, noi erau cu cufundare), panica a inceput sa se instaleze si sa puna stapanire pe nervii nostrii. La ora 17.00 de intrebam unde este poienita de unde trebuia coborarea sa inceapta. Am uitat de placerea de a fi pe munte, de a admira muntele, privelistile, eram toti stresati, cautand marcajul, si intrebandu-ne, pana cand mai urcam? Pe unde coboram? Insa nimeni nu putea sa ne raspunda la intrebari.. nimeni nu stia cat va mai dura....
La ora 18.20 am gasit o poienita.. in teorie de acolo trebuia sa coboram, dar pe unde???? Marcajul nu era de gasit!! Asadar 10 min am cautat disperati o bulina rosie.. Am gasit-o exact acolo unde nu ne asteptam si am inceput coborarea. Deja, bocanci majoritatii celor din grup formasera lacuri de acumulare, zapada tot pana la genunchi, iar marcajul tot nu era usor de gasit.... Dar in teorie mai aveam 1h30min de coborare plus 4 km de drum forestier... si da, era 18.30 . Deja, acum eram dupa cam 9 ore de mers in conditii nu tocmai prielnice, oboseala se instalase, geninchii dureau, spate ma durea, iar faptul ca soarele disparuse ma ingrijorea foarte tare.... dar continuam coborarea, care la un moment dar a inceput sa fie doar prin frunze...
La ora 19.50 eram jos, la drumul forestierr.. inca pe lumina. La limita! si cand am ajuns la el, am zis, gata ajungem bine.... Wow, ce ne-am inselat. Pe Cheile Lotrisorului, zapada era la ea acasa, din loc in loc se vedeeau urmele alunecarilor de pamant, de zapada... iar lumina incepea sa se stinga. Nu e nevoie sa zic ca am ajuns la cascada Lotrisor pe intuneric... iar la ora 21.15 eram la motelul Lotrisor de unde urmau sa ne ia 2 taxiuri sa ne duca la masinile lasate in Brezoi.
Asadar, o aventura in toata puterea cuvantului. Cu multe momente de stres, panica, in care nu credeeam ca ajungem la drumul forestier pe lumina, iar toate astea pe un drum de 9-10 ore, facut de fapt in 12 ore. Norocul nostru ca nu a plouat!!!!
PS: Sper ca va placut povestea mea, pozele vor veni in curand. Si va invit pe toti sa va depanati povestile aici!!!