Incep prin a va spune ca nu agreez ideea de gradina zoologica sau, cu precadere, dresura de animale. Deasemenea, nu-mi plac coliviile, acvariile, terariile etc.
Am cumparat candva copilului doi perusi, lucru pe care ulterior l-am regretat. Am realizat atunci ca acele pasarele, desi nu gresisera cu nimic, erau pur si simplu la puscarie!
Daca ele au fost create cu aripi, atunci sa le lasam sa zboare.
Mi-as dori sa ajung precum eroina unui roman (nu-mi amintesc titlul, iar autorul ... parca Mihail Drumes) care, aflandu-se in Istanbul (Constantinopole) cu iubitul ei, a cumparat, cu banii castigati la cazinou, toate pasarile din piata pentru a le lasa libere!
.......................................................................................................................................................
Eu am locuit intotdeauna la bloc. In copilarie am avut cateva pisicute, iar cand mergeam la tara in vacanta eram cel mai bun prieten al tuturor animalelor. Eram singura persoana care iesea cu cainele in lesa (lant) la plimbare, precum orasenii. Imaginati-va ce haz era in sat...
Dupa ce m-am casatorit, Florenta fiind si ea mare iubitoare de animale, am mai avut, pe rand, trei pisicute.
Cu a treia am avut probleme datorita faptului ca Edi (baiatul nostru), pe cand avea cam 3-4 ani, sacaind-o, a fost la un pas (1 mm!) de a fi zgariat pe ochi.
Am renuntat pt. o perioada la a avea animale, pana cand am primit un caine. Mastino napoletano. Acel caine imens, cu capul cat galeata, cu falcile atarnate si, din aceasta cauza, pline mai mereu de bale...
Aici e o poveste f. lunga si plina de aventuri, pe care o las pt. episodul urmator, in cazul in care veti fi interesati.
.....................................................................................................................................................
Astept sa postati si voi despre fostul, actualul sau, de ce nu, viitorul vostru animal de companie.






